teatru teodor nesOdata cu începerea proiectelor organizate de YouthBank, câţiva elevi ai Colegiului Naţional "Teodor Neş" au decis să se înscrie pentru a câştiga finanţarea unui proiect care va avea numeroase avantaje şi va deschide noi oportunităţi pentru elevii din Salonta. În cadrul proiectului, pe care echipa a decis să-l numească "Teatrul Teodor Neş", am dorit să înfiinţăm o trupă de teatru a şcolii, care, prin munca şi talentul actoricesc vor promova atât frumuseţea teatrului cât şi munca în echipă. Am considerat că aceasta va fi o activitate potrivită pentru tineri de toate vârstele, deoarece astfel îşi pot petrece timpul liber într-un mod productiv şi educativ, dar şi amuzant în acelaşi timp. Pe lângă toate acestea, am reuşit să descoperim talente uimitoare, care ne erau necunoscute pana atunci. Însă elevii colegiului nu sunt singurii care au beneficiat de acest proiect, comunitatea salontană s-a bucurat din plin de spectacolul organizat în cadrul proiectului. Spectacolul organizat a fost un succes iar banii strânşi din vânzarea biletelor vor ajuta la dezvoltarea trupei de teatru. Rezultatele pe care le-am obţinut sunt satisfăcătoare, astfel încât scopul proiectului a fost îndeplinit şi anume, înfiinţarea unei trupe de teatru a şcolii.