togetherProiectul nostru s-a dezvoltat din dorinţa de a aduce zâmbete acolo unde viaţă nu este aşa cum o ştim mulţi dintre noi, acolo unde lipsurile materiale sau mai rău, lipsa unui părinte sunt greu compensate de bucuriile copilăriei. Astfel , echipa noastră formată din trei liceeni, cu ajutorul altor voluntari aparţinând Comunităţii Scoutistilor Orionini, am concretizat ideea frumoasă că împreună putem , conform numelui proiectului "Together we can". Ce putem? Putem să ne simţim bine împreună, să învăţăm , să discutăm , să ne jucăm , să petrecem seri frumoase în jurul focului de tabără, cântând împreună, să dormim în cort şi cel mai important, putem să ne facem prieteni şi să rămânem cu multe amintiri frumoase. De aceste lucruri s-au bucurat 20 de copii, în timpul excursiei ce a avut loc la Zece Hotare. Pe lângă diferitele activităţi de cunoaştere, comunicare şi lucru în echipa, am introdus în program şi trasee, în care am explorat împrejurimile şi am atins chiar şi obiective turistice mai cunoscute, precum Peştera Bătrânului. Pe parcursul desfăşurării proiectului nu am întâmpinat dificultăţi majore iar comunicarea dintre voluntari şi copii s-a stabilit foarte repede, astfel că rezultatul proiectului a fost unul satisfăcător, atât pentru beneficiari, cât şi pentru voluntari.

"Proiect finantat prin programul YouthBank Oradea, coordonat de Fundatia Comunitară Oradea în parteneriat cu Asociaţia pentru Relaţii Comunitare si BRD – Groupe Societe Generale. "

"Programul este implementat în Oradea de către Fundatia Comunitară Oradea, iar la nivel national este coordonat de către Asociatia pentru Relatii Comunitare. Activitătile YouthBank România sunt incluse în "YouthBank Academy: Solutii durabile pentru implicarea tinerilor în viata comunitătii" - proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 75.000 de euro."

Parteneri financiari locali: VPK Packaging, Celestica.